Pelerinaj în Maramureș cu corul parohiei

-Pelerinaj în Maramureș … un subcapitol al metaforic numitului „ pelerinaj al vieții ”-

Motto- ``Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui ``

                         Corul bisericii  Sf. Spiridon a avut bucuria de a participa în zilele de 19 și 20 august la pelerinajul organizat de parohia Sabasa. În cadrul pelerinajului, membrii corului, alături de părintele paroh, Ifrim Mihai, s- au îmbogățit pe plan duhovnicesc, moral, istoric, au avut prilejul să descopere locuri noi, dar totuși atât de vechi și pline de semnificații multilaterale, au cunoscut oameni primitori, și- au amintit de vechile obiceiuri, de vechile unelte, de învechitul ( din perspectiva rațiunii cotidiene încorsetate  în dorința de noutate), dar nu prea vechiul trai al părinților și bunicilor, au cunoscut sau au revăzut sumbra stratagemă a comunismului în războiul cu oamenii intelectuali, duhovnicești, raționali, cu gândire profund creștină, aceea de a promova răul și de a strecura după gratiile reci, pătate de ură, vița cu strugurii domnești a țării. Am văzut ușile care deschideau celulele, adevăratele „academii ” în care deținuții studiau prin limbajul morse, adevăratele chilii și biserici profunde. Am mers prin locurile pe care poate au călcat cândva pași de sfinți martiri, am putut atinge cătușe ce au strâns mâinile celor ce ar fi putut fi soți, părinți, prieteni, oameni cu atribuții în societate, dar care au fost condamnați la durere pentru că au refuzat condamnarea la fericire.

                         Călătoria a avut două părți (neoficiale) : prima zi a fost pictată în culori vii și descoperiri , iar cea de- a doua zi, tot vie în culoare, a fost mai mult o cugetare, o contemplare, o cercetare, o privire retrospectivă, a fost o latentă tăcere a sinelui pentru unii, pentru alții o izbucnire de melancolie, o tresărire la vederea trecutului, o exteriorizare a viziunii asupra contrastului dintre lumea secolelor trecute și lumea de azi. Cei mai puțin tineri au expus traiul anilor apuși, iar cei mai tineri au ascultat expunerea, dar n- au fost cuprinși de dorul vremurilor vechi, ci poate doar de emoția întâlnirii cu trecutul. Iar trecutul pentru români nu a fost niciodată minunat, pentru că bogăția prezentului  acestui  trecut a fost râvnită de puteri potrivnice,  poporul nostru trăind într-o inexorabilă stare de asediu plurivalent, limitându- se la simplitate, la autonomia  nesigură, fiind nevoit să lupte, să moară, să nu uite, să țină fruntea sus, ca să nu cadă pradă valurilor contextului european, mondial, ca să nu piardă comoara cea mai râvnită de asupritor, comoara credinței și a continuității curate a neamului.

                          La intrarea în Maramureș, în Pasul Prislop, la peste 1400 de metri, am găsit o mănăstire tânără, dar care continuă tradiția maramureșeană, o verigă a lanțului de zestre românească închisă în cufărul Maramureșului. Aici am fost primiți cu căldură și ne- am întărit pentru a merge mai departe, pentru a merge cu o nemaivăzută veselie spre mormânt, specifică cimitirului Săpânța, un spațiu de sincretism al artelor, care oferă o viziune originală asupra trecerii de la pământesc la nepământesc.

                          Luând veselie de la Săpânța,  am pornit spre o altă mărturie a prezenței dragostei de frumos și autentic, proprii Maramureșului împletit cu tradiția și istoria : Mănăstirea Săpânța Peri, aflată în construcție, dar care deja poartă renumele de cea mai înaltă clădire de lemn din Europa, măsurând 78 de metri. Înalta cruce din vârful turlei înalță privirea plină de nădejde spre cer și arată că indiferent de dorințele națiunilor potrivnice ( și împuternicite de societățile vremilor ) de a seca lumina dragostei pentru Hristos, crucea va umbri pământul, iar dragostea noastră va învinge, precum atâtea secole a învins în lupta cu toate felurile de semiluni, secere, ciocane, robii, domnii străine: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit ( Luca 7, 47 )

                         Spre sfârșitul primei zilei ne- am îndreptat spre Bârsana, care este nu doar o mănăstire, ci și un ansamblu arhitectural minunat, un cadru cultural, artistic, istoric, duhovnicesc, care întreține filocalia, care conservă valorile. Aici am petrecut noaptea, iar în dimineața următoare am început așa- zisa a doua parte a excursiei, în care a domnit recursul la memorie, la simțire, trăire, sentiment. Ultimele două obiective, deși aparent au fost total diferite ca mesaj, pot suferi o conexiune,  fiindcă ambele se leagă de trecut, ale cărui urmări se materializează în prezent, ambele poartă o încărcătură emoțională, arată cumințenia omului vechi și dispoziția pentru jertfă a înaintașilor „recenți” , dintre care unii încă mai trăiesc. Am constatat un paradox: Credința, cultura, simplitatea, ne- au condamnat la fericirea impusă de cavaleria (materialistă ) a steagului roșu, și pentru că am refuzat  „ libertatea” oferită de acești comuniști, mulți au primit libertatea celulelor, o adevărată libertate mărginită de patru pereți reci, dar care a umplut neamul de martiri. Mulți din cei ce au refuzat cu adevărat eliberarea, au primit libertatea.

                        Vizitând Muzeul Satului Maramureșean, am descoperit un spațiu ce reconstituie  satul maramureșean al timpurilor străvechi , ce conservă nu doar lemnul, ci trăirea și modul de viață neamestecate cu vreun vânt care să aducă miros de modernism. Nu înseamnă că trăirea acelor gospodari era una primitivă.  Casele pe care le- am vizitat au strigat parcă în cor :

                        Iată modernismul cinstei, iată modernismul simplității. Priviți- ne lemnul neputrezit care dă mărturie că a văzut ce este războiul, ce este robirea, ce este durerea, ce este prigonirea. Dar bucuros e lemnul nostru, că a împrejmuit familii unite, care- și cunoșteau rostul pe pământ, că a ascultat vorbele mamelor ai căror fii au fost oșteni și gospodari și ai  căror urmași au fost dispuși la jertfă. Voi, care ne priviți, v- ați mai îndura măcar să dați o cană cu apă unui însetat, sau să faceți umbră unuia lovit de arșiță ? Voi vă știți menirea? V- ați aflat trecutul ? Vreți ca viitorul să nu fie o clipă de miere și- o veșnicie de amar ? Atunci luați arma din cui, n – o lăsați să putrezească în timp ce dușmanul stă la ușă , așteptând să deschideți neînarmați porțile țării voastre, porțile sufletului vostru. Priviți ce au răbdat victimele rezistenței comunismului,  ce a îndurat spuma intelectualității. Voi ce îndurați pentru ca lemnul nostru să rămână tare, ca o mărturie ? Voi nu- ndurați nimic, puțin iubiți, dar noi mult am iubit, și cei ce ne- au făcut,  asemenea, și Dumnezeu ne- a lămurit neamul în greutăți și plângeri ca aurul în foc, iar voi cum petreceți ?!  Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită. Încordează inima ta şi fii tare şi să nu te tulburi în timpul încercării.  ( Ecclesiasticul ) Că în foc se lămureşte aurul, iar oamenii cei plăcuţi Domnului, în cuptorul smereniei. (Ecclesiasticul ) Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii și încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. ( Efeseni 6, 14-15 ). Dar voi nimic nu faceți, că sunteți îndărătnici și ați venit să ne vedeți, dar pilda nu voiți să o urmați . Vedeți- ne nu numai pe noi, dar vedeți și lanțurile cele grele ale deținuților, grele de umilință și întristare. Smeriți- vă dar, oameni moderni !

                        Și cu cuvântul nerostit am plecat spre închisoarea comunistă de la Sighet, transformată în muzeu : Memorialul durerii victimelor comunismului și al rezistenței. Fiecare fostă celulă descria o nouă dezbatere a diferitelor aspecte ale societății vremii. Aici, corul a cântat un cântec patriotic cu versuri răsunător de frumoase. Am privit paturi, haine, încălțări, obiecte aprținând foștilor deținuți, poeziile cusute pe pânză, am aflat de lipsa tratării bolilor deținuților, de eficacitatea codului morse, de metode de tortură și falsificare, am încercat celebra vizetă pe care o foloseau gardienii pentru a monitoriza celula, am observat erorile sistemului comunist, care a închis un popor întreg și l- a folosit pentru satisfacerea dorințelor proprii. Parcă și pereții aceștia vorbeau : Noi nu urâm, noi doar am plâns, dar n-am urât decât răul, nu pe cei ce se numeau comuniști. Peretele celulei grăia: Eu  am cunoscut oameni nedemni, oameni buni, am vazut schimbari, morti, genii, durere, idei, conceptii, am auzit discutii ale persoanelor alese, am auzit cum mulți s- au îmbogățit duhovnicește, cum unii au venit la cunoștința Adevărului , s-au întărit  prin rugaciunea dulce pe care o simte cel cu trupul rastignit, au fost supuși reeducării, batjocurii, urii, umilinței, au fost înfometați, izolați, fără sprijin omenesc , au iertat, au învățat ce înseamnă  frica și respectul … Slavă pentru toate au dat.

                      Și astfel, terminând călătoria, ne- am întors la casele noastre, binecuvântat- am pe Dumnezeu, că iată, ne- am folosit . Daruri au fost pentru toți.

                      Dumnezeu să pomenească pe Părintele Justin Pârvu și pe toți cei care au făcut posibilă excursia. Bine ar fi ca toată lumea să poată vizita locuri precum acestea, care revarsă bucuria cunoașterii, bucuria amintirii, întăririi, dorinței de îndreptare, care ies din tiparul vieții cotidiene și intră în minunatul tipar al vieții de închinător și călător nesolitar.

       Autor articol : Lucian Iliescu