Comuniune și compasiune în parohia Sabasa

Viața parohiei Iunie 27, 2013

Comuniune și compasiune în parohia Sabasa

 

                          Duminică, 23 iunie 2013, a fost o zi deosebită pentru credincioșii parohiei noastre. Dincolo de semnificațiile Zilei Rusaliilor familia Amariei Ion a trebuit să facă față unei adevărate tragedii. Cei șapte copii, cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani s-au aflat în situația de a-și însoți pe drumul spre viața veșnică pe tatăl lor. Problemelor sociale cu care se confruntă familia în cauză li s-a adăugat pierderea stâlpului casei deoarece acesta era singurul care aducea un venit cât de cât în familie. Prin munca pe care o depunea la una din stânile din parohie reușea să-și  poarte copiii la școală iar aceștia de multe ori îl ajutau pe tatăl în munca pe care o presta. Plini de compasiune și receptivi la suferința acestei familii credincioșii din parohie s-au mobilizat, au colectat suma de 1284 lei, bani ce au ajuns la copiii rămași fără tată, precum și bunuri necesare slujbei de înmormântare. Alături a fost și Primăria comunei Borca, aceasta ajutând prin alte mijloace la acest caz social. Slujba de înmormântare a fost și un prilej cu care credincioșii din parohia Sabasa și-au manifestat comuniunea cu cei în suferință. Ei au participat în număr mare la eveniment arătând prin aceasta atașamentul față de cel aflat în necaz, în durere. Prilejul de rugăciune pentru cel adormit în Domnul a fost și unul de promisiune pe care aceștia au făcut-o familiei de a o ajuta nu numai pentru a trece peste acest moment dar și de a o susține financiar sau material  - fiecare după puterea sa -  pe o perioadă mai lungă  de timp. Dumnezeu să odihnească în pace sufletul adormitului întru Domnul Ion iar celor îndoliați să le dea Atotputernicul milostiv și de oameni iubitor îmbărbătare și tăria de a trece peste această grea încercare.

Dumnezeu să-l ierte!